SF: Visul infinit ©
Când eram mic îmi puteam controla visele. Le puteam stopa oricând, ba chiar puteam intra înapoi în ele după trezire.
Dar cel mai important era faptul că dacă visam ceva urât, aveam o abilitate salvatoare: evadam din vis exact în momentul cel mai rău!
Aşteptam necazul până în ultimul moment periculos, apoi mă trezeam şi părăseam pericolul zicând: Ha ha, e doar un vis, ies din el… acum!
Păşeam cumva în Iad prin vise nedorite, dar reveneam, când voiam eu, înapoi în Rai pe Pământ!
Acest prag se pare că a mai chinuit şi pe alţii.
Regizorii de filme au pus în imagini tot felul de situaţii la limita realului, cu scene din Iad… văzute pe Pământ.
M-am bulversat cu aceste filme, dar în timp m-am apropiat de filozofia pragului realitate/vis – Rai/Iad!
În timp însă, am ieşit tot mai greu din vis, sperietura era tot mai tare, iar Raiul-Pământ era acum dominat de ceea ce am văzut în vis!
Mergeam şi priveam pe Pământ însă vedeam suprapuse realitatea şi visele…
Acest lucru nu îl mai puteam controla!
Apoi a apărut o nouă experienţă, pe care au trăit-o şi alţii din păcate.
Visam urât şi mă trezeam, dar o bucată de timp nu mai eram eu, eram paralizat!
M-am îngrijorat profund!
Să fii blocat şi să le percepi pe amândouă, adică cu un picior în Rai şi cu acelaşi picior în Iad, simultan?!
Universuri intersectate, realităţi suprapuse, ce să însemne asta oare?
Anii au trecut cumva, greu, cu teama de univers: asteroizi, cutremure, vulcani… zeci de motive! dar mai ales cu teama de oameni şi de faptele lor: războaie, omoruri, tâlhării… mii de motive!
Înainte Iadul era doar în visele mele, însă pe Pământ mă refugiam în Rai.
Acum nu prea mai este diferenţă, vis sau realitate este cam totuna, Iad!
Aşa cum era de aşteptat, ultima dată nu am mai reuşit să ies din vis, din visul Iadului.
Nu m-am mai putut întoarce nici măcar în Iadul de pe Pământ.
Vedeam de acolo şi Pământul cum a ajuns peste mult timp, dar nu era prea diferit de ceea ce era aici în visul Iad!
Nu cred că păcatele mele mărunte m-au adus aici, ci păcatul comun al oamenilor!
Da, ei au adus Iadul pe Pământ, nimeni altcineva!
Iar eu, ca şi mulţi alţii, nevinovaţi, vom fi blestemaţi să trăim într-un vis infinit în Iad!
Strig din toate puterile în vis: Nu, nu mai pot rezista! Eu nu am greşit cu nimic, nu merit asta!
De undeva, un grohăit răguşit şi infiorător îmi răspunde:
– Baa daaa, asta meritaţi toţi oamenii! Ha ha ha ha ha! Auzi la el: nu mai rezistă… Păi ăsta e… doar începutul coşmarului!!! Hoa ha ha ha ha ha…
Brusc am înţeles că exact aşa este cum spune Răul: ne merităm soarta!
Am participat cu toţii la degradarea şi distrugerea totului, unii am primit şi premoniţii în vise despre ce se poate întâmpla, şi cu toate astea… nimeni nu a făcut nimic ca să oprească răul.
De milenii am fost iniţiatori, suporteri sau simpli spectatori la tot răul.
Acum nu ne mai putem plânge de vreo nedreptate…
Visul infinit © (SF)
