Nu lăsaţi dorinţele copiilor neîmplinite!
Am să vă povestesc astăzi câteva clipe ale copilăriei mele, copilărie umbrită de răfuielile oamenilor mari, ale căror interese nu le-am înţeles nici până în ziua de azi.
Răfuielile se numeau Război, iar linia frontului “scormonea” pădurea într-un mod înfricoşător pe care nu-l mai cunoscusem până atunci: bombardamente, dinamitări...
În această pădure de brazi şi conifere se afla şi căsuţa mea, o căsuţă de lemn, într-un paradis montan, liniştit până atunci.
Îmi amintesc de acel Decembrie friguros, în care aşteptam să vină Moş Crăciun cu jucăria mult dorită.
Nu era seară să nu adorm în poala mamei, înfăşurată în pături groase, visând cu ochii deschişi la jucăria mult râvnită, apoi, încet-încet, gângurind “imi doresc”… treceam în lumea viselor, cea cu ochii închişi…
Dar visul se făcu ţăndări! Casa se zdruncină din temelii!
Un ţiuit uniform pusese stăpânire pe timpanele mele, abia auzeam pe un fundal fâşâit… „să ne ascundem în pădure!”.
Nu doresc să vă spun ce a urmat… bezna, frigul, zgomotele acelea asurzitoare, şocurile pământului, frigul, bezna, teama, frigul … bezna … … teama … … …
Dacă omul nu ar uita, nu ar putea “trece” peste astfel de momente.
Mă bucur că le-am uitat în mare parte… dar nu am vrut în niciun chip să uit câteva clipe speciale, amintiri care m-au însoţit în anii ce au urmat, dând o aură colorată acelor vremuri cenuşii.
În tot acel iureş, în care viaţa aproape că nu mai însemna decât o luptă pentru supravieţuire, părinţii – cele mai minutate fiinţe din lume, au pus la cale supriza ce avea să vină într-un mod cu totul inedit!
Mult doritele jucării aveau sa completeze renumita mea colecţie de jucării din lemn şi din conuri de brad, de care eram foarte mândră, majoritatea fiind confecţionate de mânuţele mele.
În seara de Crăciun, profitând de pacea ce reuşise să se instaleze măcar în acea zi, s-a întâmplat minunea!
În mijlocul lacului, îngheţat bocnă de frigul nemilos, se afla un pacheţel!
Credeţi că am mai stat să ascult sfaturile prudente ale părinţilor mei greu încercaţi de pericolele războiului?
Nu. Am zbughit-o, convinsă fiind că Moşul îmi ascultase rugăminţile şi, în egală masură, mai eram convinsă că părinţii mei nu aveau de unde să ştie – ei neştiutorii – de relaţia mea specială, telepatică, cu Moşul…
Da! Pachetul conţinea exact ceea ce mi-am dorit: o păpuşă din lemn şi un cufăr mic, tot din lemn, prevăzut cu un sertar, în care urma să depozitez câteva hăinuţe ale papuşii şi desigur, bijuteriile sale.
Primind aceste comori, credeţi că a mai contat ce s-a întâmplat în următoarele zile, în jurul meu?
Părinţii îmi redaseră copilăria…
Desigur, acest lucru aveam să-l aflu mai târziu…
Eh, timpul… a trecut. Am ajuns la o vârstă venerabilă, acum sunt bunicuţă şi, daţi-mi voie să vă sfătuiesc, cu inima deschisă:
Dragi părinţi, aveti „în mâini” copilăria şi fericirea copiilor voştri!
Cumpăraţi-le jucării viu colorate, îmbrăcaţi-i cu cele mai gingaşe hăinuţe.
Astăzi, spre deosebire de acele vremuri, aveţi de unde alege şi cumpăra!
Bucuraţi-vă de fiecare clipă petrecută împreună cu ei!
Şi mai ales… nu lăsaţi dorinţele lor neîmplinite!
Garantat veţi fi iubiţi, iar ei, mai târziu, vor face la rândul lor, la fel: cadouri copiilor lor.
