Renovarea completă a locuinţei presupune eliberarea spaţiului de mobila veche şi mai apoi debarasarea molozului şi elementelor de construcţie demontate pentru înlocuire. La fel se întâmplă şi în cazul construirii de la zero pe locul unei vechi case. Mobila veche trebuie eliminată iar molozul, cărămizile, grinzile, ţigla, geamurile, uşile etc. trebuie înlăturate imediat pentru a nu ne sta în drum. Cantităţile nu sunt deloc neglijabile, aşadar nu poţi apela la un amic să transporte un mic „băgăjel” şi nici nu-l mai poţi chema pe „Nea Ion” să le care cu căruţa…
Soluţia pentru a scăpa de moloz şi de mobila veche este să apelaţi la o societate specializată pe debarasare şi evacuări. Aceasta vă poate debarasa de mobila veche, uzată, demodată şi greoaie, şi tot firma respectivă vă poate ajuta să vă debarasaţi şi de molozul rezultat din renovare, împreună cu resturile demontate de la vechea construcţie.
În astfel de situaţii este mai puţin recomandat să apelezi la rude sau prieteni pentru că problemele sunt aşa cum am spus, multiple, iar aceştia nu se ştie dacă le pot face faţă. Este vorba de greutăţi totale foarte mari de transportat, piese demontate adesea prăfoase şi chiar insalubre, materiale recuperate cu volum destul de mare, cu forme neregulate şi chiar ascuţite sau tăioase.
Nu oricine îşi va pune la dispoziţie maşina pentru aşa ceva, iar cine le va încărca şi descărca trebuie să aibă o condiţie fizică foarte bună. Aşadar nu vă bateţi capul cu cine încarcă toate acestea, cine şi cu ce autovehicule le transportă, cine le descarcă şi unde anume le duce. Este treaba firmei de transport şi debarasare.
Adesea când oamenii şi-au renovat 100% apartamentul, l-au reutilat şi remobilat complet cu mobilă nouă, iar la mobila veche au renunţat pur şi simplu. Adevărul este că uneori mobila veche este mult prea demodată, mult prea uzată, sau mult prea greoaie. Nu o poţi muta uşor, nu ai unde să o ţii temporar şi nici nu o poţi transporta, iar dacă vrei să o vinzi ai de aşteptat prea mult. Te va ţine pe loc şi probabil nici nu o vei putea vinde pentru că este prea uzată iar preţul luat pe ea este nesemnificativ. Soluţia în acest caz este să scăpaţi repede de ea şi fără dureri de cap, iar acest lucru se poate doar face cu o firmă de debarasare şi transport.
Odată debarasarea mobilei efectuată, începe partea cea mai grea şi anume renovarea propriuzisă. Ştim cum cantităţi uriaşe de moloz se adună şi ne stau în drum chiar şi dacă îl depozităm ordonat în saci. Aceştia sunt grei şi voluminoşi, iar dacă se adună cantităţi mari de ţiglă înlocuită, garduri, cărămizi, gresie, faianţă, geamuri şi uşi înlocuite etc. vă veţi întreba iarăşi ce soluţie ar putea exista dacă nu aveţi nicio pretenţie şi doriţi să scăpaţi urgent de ele.
Soluţia aţi aflat-o deja, iar marele avantaj este că odată contactată firma pentru debarasarea mobilei vechi puteţi colabora cu ea şi pentru evacuarea molozului şi a tot ceea ce vă este inutil. În acest caz, puteţi să negociaţi preţul pentru servicii cumulate şi să-l aduceţi la un nivel cât mai uşor de suportat, atât în cazul reamenajării marilor companii, cât şi în cazul renovării locuinţelor mici şi mijlocii.