Într-o ţară în care, 20 ani am auzit doar că se vând fabricile, se închid uzinele cu locurile de muncă a multor sute de mii de muncitori, în care se striga la demonstraţii „vrem să muncim”, dar nu era unde pentru că totul de tăia, se aducea în paragină şi se vindea pe nimic, anumiţi oameni curajoşi şi demni de laudă îşi luau în mâini propria viaţă şi încercau să existe şi să supravieţuiască singuri în România, ţara lor pe care o iubeau şi nu doreau sub nicio formă să o părăsească.
Circulau zvonuri în comunism cum că în occident, dacă mergi de exemplu pe o stradă din oraş, vei vedea toţi oamenii fericiţi. Unul e cizmar şi o duce bine că are clienţi destui chiar de pe strada sa. Un vecin al său era dentist şi o ducea bine că avea aceiaşi clienţi. Altul era comerciant şi îi aproviziona pe toţi aceştia. Altul le făcea servicii şi toţi aveau bani şi satisfacţii în viaţă, zi de zi! Mi-am dorit acest model încă de atunci…
Am încercat după ani buni să fac un pas în această direcţie. La noi am reuşit cu greu, nimeni nu ştia nimic, nimeni nu putea să te ajute, toţi funcţionarii te luau în râs şi te jigneau, dar am reuşit să rămânem în ţărişoara noastră frumoasă şi să ne deschidem o mică afacere, un PFA. Suntem mulţi oameni capabili în România şi am vrut să ne vindem onorabil serviciile, aşa cum se întâmplă şi în occident!
Minunea a durat doar o secundă! Cineva, acolo sus, s-a prins şi a început să stoarcă şi aceşti mici oameni curajoşi ce au încercat ceva pe cont propriu şi nu şi-au abandonat ţara chiar dacă le ieşeau câştiguri cât să trăiască oarecum decent. Apoi şi mai mulţi, tot de acolo de sus, au început să ne atace pe toate planurile! Lucrurile s-au complicat insuportabil de mult. Cei ce m-au învăţat pe mine în trecut… au închis de mult mica lor afacere, au închis trişti şi resemnaţi, unul câte unul. Vindeau şi ei prin obor, aveau un mic magazinaş etc. Nu au mai rezistat. Alţii au închis şi s-au angajat şoferi, apoi şomeri, acum nimic… Alţii au plecat disperaţi afară zicând „eu în ţara asta nu mai stau şi nici nu mai revin dacă prind un cheag acolo”…
De ce oameni buni? Unul dorea să croşeteze, altul să facă miere, unul să traducă documente la un laptop, altul să facă programare acasă pe un mic computer, altul să ofere diverse servicii mai rar întâlnite, altul să măture, să ducă gunoiul contra cost, orice, dar să fie şi legal, adică să nu stea cu frica celor câteva sute de lei câştigaţi, şi să ştiţi că majoritatea doreau pur şi simplu (pe lângă obligativitate) să achite şi contribuţiile şi impozitele din reală solidaritate cu ceilalţi cetăţeni, tot pentru o viaţă a noastră mai bună.
Ce s-a ajuns acum, să ştiţi că PFA-urile vor fi pe cale de dispariţie. Sute de mii de PFA-uri bulversate, încurcate, descurajate, blocate şi în curând închise. S-au introdus în ultimii ani, noi registre, noi formulare inutile, teama de contabilitate în partida dublă obligatorie, neclarităţi la nivel de ţară (legi neclare, funcţionari neştiutori şi neamabili cu puneri în practică diferite sau eronate, PFA-uri dezorientate complet), case de marcat obligatorii chiar dacă nu este cazul, afişe obligatorii, caiete obligatorii, declaraţii obligatorii chiar dacă nu este cazul lor, contribuţii minime chiar dacă nu câştigi suficient, taxe indirecte dacă ai cumva tupeul să deduci căldura sau curentul de la computerul pe care lucrezi, taxe uriaşe pentru cei câţiva metri ai mesei pe care stă computerul, sau al patului pe care stai atunci când croşetezi, coduri noi şi modificări la casa de marcat plus declaraţii în câteva zile, cu amendă desigur, pentru bacşişul de 10 bani (tâmpenie abrogată ulterior), şomaj obligatoriu (de stăteam mii de PFA-uri să plătim zeci de bani, de se rotunjea la minim 1 leu, de stăteam la cozi imense lunar să plătim câte un leu aproape cât costul chitanţei tăiate, abrogată ulterior), ordonanţa tâmpită prin care dacă efectuai cumpărături de 1000 de lei în prima lună şi a doua lună câştigai 10 lei atunci plăteai impozit la câştigul de 10 lei! deşi erai per total mult pe minus, şi asta lunar, abrogată desigur după 2 luni), schimbări de denumire a PFA la care am fost obligaţi sute de mii de PFA-uri să stăm la cozi infernale de ne ziceau înalţii funcţionari ai ORC parcă am fi vite! şi râdeau de noi (da, de noi, ţărani, muncitori, doctori, ingineri, informaticieni, oameni de bine şi cu bun simţ, obligaţi să mergem acolo, eram vite!), zeci de râsete şi ironii la care suntem martori an de an de fiecare dată când ajungem la ANAF şi întrebăm câte ceva sau depunem vreo declaraţie (nu, asta nu se va schimba niciodată, în bine) şi cred că mă voi opri aici că nici nu vreau să-mi amintesc sincer de toate măgăriile trecute şi prezente…
Cred că aţi înţeles realitatea. Dintre cei care m-au îndrumat pe mine, nici vorbă să mai existe vreunul ca PFA. Nu au rezistat sau nu s-au mai priceput să-şi menţină PFA-ul cu atâtea acte, formalităţi şi taxe! Cei care cândva le ziceam „eşti zugrav, deschide-ţi nene un PFA, plăteşti o parte la stat şi eşti în legalitate!” acum râd de mine, „vezi? tot mai bine e la negru!”… Alţii au plecat nene din ţară, câştigă acolo fără bacalaureat într-o lună, cât noi cu facultăţi într-un an! Şi au dreptate! Noi din 100% câştig, plătim 26% pensie, apoi 5,5% sănătate, apoi 16% impozit, apoi costuri pentru utilităţi, contabil, rechizite etc. şi am rămas cu doar 40% în buzunar. Dar nu! Acum au mai inventat taxe anuale (sau la 11 luni mai nou) pentru că ai tupeul să fii de exemplu asistent de farmacie sau mediator, plus asigurări obligatorii conexe, apoi taxe anuale grele pentru spaţiu, pentru că ai tupeul să lucrezi la un PC într-o cameră din casa ta, taxe mărite pe metrul pătrat, taxe pe terenul de sub casă, taxe pe aerul de deasupra casei (aici am glumit dar cred că tocmai le-am dat o idee) şi rămâi cu doar 20-30% din ce ai câştigat, sau chiar cu mai puţin! Vă rog să vă gândiţi ce face un OM care este şi PFA şi PF, de unde poate plăti TOATE cele de mai sus dacă el câştigă DOAR 700-1000 lei pe lună!
De unde achită acel om demn de toată stima, care nu a cerşit nimic de la nimeni, ba din contră el aduce bani la buget, la sănătate şi la pensii, TOATE noile taxe şi contribuţii minime obligatorii? El este şi PF şi PFA, el ori dă bani cu stânga, ori dă bani cu dreapta (aşa s-au făcut calcule pe la guvern, banii vor veni oricum de la întreaga populaţie, nimeni nu scapă!). El nu are decât o singură alternativă: să închidă PFA-ul şi scapă de toate! Scapă de casa de marcat, de bonul la bacşiş, de declaraţiile cearşaf, de taxele nedrepte fixe minime (şi nu procentuale cum era corect), de amenzi şi amenzi (că doar asta ştiu ei să ameninţe şi să se laude: „am mai amendat o grămadă, suntem mândri”, însă doar cei ce muncesc ştiu ce înseamnă o asemenea amendă de multe ori, o iei razna cu capul, sau rămâi falit toată viaţa). Mai scapă de noile şi noile (şi iarăşi noile) modificări legislative, stresante şi care vin cu amenzi grase dacă nu te conformezi în doar câteva zile (aşa cum a fost cu casele de marcat şi cu bacşişul, bată-l vina) şi multe, multe altele…
Din 1990, de când a murit Ceauşescu (eram tineri toţi) le-am zis prietenilor: „Nu se poate să nu reuşeşti să faci ceva în ţara asta, orice, se poate!”. Acum sincer, după atâtea guverne sociale, liberale, democrate, nu mai cred să ne iubească cineva şi pe noi PFA-urile. Toţi ne-au atacat continuu cu câte ceva. Visul PFA, s-a stins…
Vrei să faci în România, de exemplu, bibelouri handmade, din talent şi pasiune nemărginită, dar şi cu acte în regulă?
NU, iată ce te aşteaptă: costuri de început, casa de marcat, fiscalizare, contract mentenanţă, multiple registre, multiple afişe, cont bancar, jurnale, TVA, contabil, sediu profesional, sediu electronic, declaraţii anuale, decizii, declaraţii lunare, contribuţii obligatorii, acte nenumărate, contracte diverse, deduceri, taxe multiple, cadastru, evaluator, alergătură, nervi, emoţii, stres, cozi, certuri, umilinţe…
NU. Mai bine, ştiţi voi, furi şi îţi faci palate, furi mult şi plăteşti după aceea amenzi infime râzându-le în nas, dar nu munci corect în ţara ta, că nu se mai poate. Sau te angajezi undeva, dar unde? Păi dacă toţi închidem că ne omoară cu taxe? Ajungem înapoi în 1990. Vrem să muncim, dar unde? Cei curajoşi care deschid ceva sunt omorâţi cu taxe, apoi ne plângem de criză, de venituri mici la buget, de economie firavă. Mai bine pune-ţi ceva în desagă, sărută-ţi copiii şi bunicii, ia-ţi rămas bun de la toţi prietenii pe care-i iubeşti, ia-ţi rămas bun de la românii prietenoşi şi de la ţara ta frumoasă şi bogată, şi du-te nene în lume. Am crezut 25 de ani, acum nu mai cred! Aici nu te iubeşte nimeni…
PS: Nu mă credeţi? Uitaţi-vă la TV! Nebunie la depunerea noii declaraţii 600! Nebunie la depunerea formularului pentru locuinţe mixte! NIMENI nu ştie nimic. Ţi se iau bani ori ca întreprinzător, ori ca persoană fizică, ori că ai, ori că ai puţin, ori că nu ai niciun venit! Taxe noi pe ambalaje, firmele se închid că nu rezistă. TVA a scăzut însă acum produsele sunt mai scumpe decât erau înainte… Asta doar dintr-o privire la TV. Ce credeţi, oamenii vor fi mai corecţi acum? Sau vor încerca sub orice chip să supravieţuiască prin orice tertipuri? Cineva deştept spunea: „Fă-le viaţa uşoară şi vor veni singuri să achite taxele, vei fi iubit. Fă-le viaţa un iad şi vei colecta mai puţin, nu te va iubi nimeni.” Acum oricum nu prea mai contează, răul este deja făcut…