Despre inteligenţă
Teoria inteligenţelor multiple propune şapte forme de inteligenţă: lingvistică, logico-matematică, spaţială, muzicală, chinestezică (dansatori şi atleţi), interpersonală (simţul relaţiilor sociale) şi intrapersonală (reprezentarea sinelui).
Despre prostie
Prostul e mereu plictisit. E plictisit din cauza răspunsurilor pe care le-a adunat de la alţii şi pe care le tot repetă. E plictisit din cauză că ochii lui sunt atât de plini de cunoaştere încât nu vede ce se întâmplă. El cunoaşte prea mult fără să cunoască deloc. El nu e înţelept, e doar cunoscător. El nu vede… el pur şi simplu repetă…
Maxime si cugetari despre inteligenţă şi prostie
Ca să înţelegi că eşti prost trebuie să îţi meargă mintea.
Să te ferească Dumnezeu de cei care au doar convingeri şi nicio îndoială!
E mai bine să taci şi să dai impresia că eşti prost, decât să vorbeşti şi să înlături orice dubiu!
Inteligenţa nu înseamnă să nu faci greşeli, ci să vezi repede cum poţi să le îndrepţi.
Oamenii normali învaţă din propriile greşeli; oamenii deştepţi învaţă din greşelile altora.
Deştepţii sunt deştepţi nu pentru că s-au născut aşa, ci pentru că au învăţat să înveţe.
Inteligenţa este ceea ce foloseşti atunci când nu ştii ce să faci.
Prostia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat, aşteptând rezultate diferite.
Învăţătorii îţi deschid uşa, însă tu însuţi trebuie să treci prin ea.
Prostul are un mare avantaj faţă de omul deştept: este întotdeauna mulţumit de el însuşi.
Un prost găseşte întotdeauna unul mai prost care să-l admire.
Prostul ştie mai multe în casa lui, decât înţeleptul în casa altuia.
Înţeleptul nu spune ce ştie, iar prostul nu ştie ce spune.
Unii tac din înţelepciune, alţii tac din prostie, oricum tăcerea lor vorbeşte.
Doar două lucruri sunt infinite: Universul şi prostia omenească. Şi nu sunt sigur în legătură cu primul…
Haideţi să cugetăm un pic şi să fim mai… înţelepţi!