Terasa de la ultimul etaj

La cele mai multe case pe lângă care am trecut, am văzut terase construite în faţă sau în spatele ei, unde proprietarii împreună cu prietenii îşi petrec timpul liber, la o poveste sau făcând un mic grătărel.

Chiar şi cafeluţa de dimineaţă o poţi gusta cu mare plăcere într-o dimineaţă însorită, în aer curat.

Observ mai nou ca proiectele de arhitectură se schimbă în fiecare zi, şi in bine, astfel că am văzut terase mult mai spectaculoase făcute la ultimul etaj al blocului sau deasupra casei care arată demenţial şi dau un aer fresh în design-ul locuinţelor.

Pe deasupra este şi simplu, la o casă, unde nu mai aveţi nevoie de acoperiş decât de o hidroizolaţie sănătoasă şi o mochetă verde pe deasupra, mobilierul de grădină va transforma plafonul casei într-o adevărată terasă.

Cele mai spectaculoase astfel de clădiri, beneficiază pe deasupra şi de o piscină la ultimul etaj pentru ca tacâmul să fie complet, astfel casa se transformă într-o oază de relaxare completă, unde necesară va mai fi doar apariţia soarelui.



Terasa de la ultimul etaj publicat: 2013-08-14T10:06:16+03:00, actualizat: 2024-02-26T14:23:27+03:00 by România Blog