Misterul de la suprafaţă © (SF)

SF: Misterul de la suprafaţă ©

Toată viaţa am trăit în subteran întrebându-ne continuu ce poate fi la suprafaţă… Trebuie acum să aflăm, cu orice preţ, ce este şi dacă se poate face ceva afară. Curiozitatea este enormă printre cetăţenii oraşului îngropat.

Avem doar presupuneri, pentru că nu putem comunica sub nicio formă din interior spre exterior şi nici invers. Nu avem cum să luăm nici măcar o imagine de afară… Până acum doar câţiva s-au încumetat să iasă, să ne spună ceva, orice… însă nu s-a mai întors nimeni!

Cu tot riscul, ne-am trezit că suntem mai mulţi doritori de a afla şi trăi adevărul, aşadar singura soluţie a fost să tragem la sorţi. Când am aflat că sunt câştigătorul m-am bucurat enorm, am fost felicitat de ceilalţi concurenţi, însă imediat m-au trecut fiori reci. Urma să ies afară, adică acolo… de unde nu s-a mai întors nimeni…

Ştiam că nu este cale de întoarcere, dar trebuia să văd cu ochii mei şi să aflu… iar dacă mă puteam întoarce cu ceva informaţii, deveneam singurul care a reuşit acest lucru, eroul oraşului!

Singura uşă, puternic blindată, a fost crăpată doar câţiva centimetri şi doar câteva secunde, cât să mă strecor afară, apoi a fost reetanşată şi resigilată.

Sunt afară… văd o linie de demarcaţie, o graniţă îngustă ce desparte noaptea de zi. Stânga este în beznă iar dreapta este orbitoare. Fac câţiva paşi şi mă întreb cât de lung o fi drumul acesta… ce pare infinit! Mă depărtez de capacul blindat, plin de curiozitate! Sunt dispus să-mi dau şi viaţa doar pentru a afla ce nu ştie nimeni!

Misterul de la suprafaţă © (SF)

Deja sunt departe, nu mai văd nimic în urmă, dar tot merg înainte… poate totuşi o să descoper… măcar ceva!

Deodată se văd nişte forme în stânga şi mă sperii. Sunt nişte forme verticale… dar totul este în beznă. Trebuie să merg mai aproape! Fac câţiva paşi dar un frig năprasnic mă cuprinde, deja scot aburi iar pielea şi ochii mi se încreţesc… Nu mai pot avansa, frigul din partea întunecată este insuportabil! Fac cu orice risc încă trei paşi şi rămân înmărmurit! Sunt siluetele celor dinainte care au îngheţat pe loc! şi acum sunt acoperite de un strat gros de gheaţă!

Mă gândesc acum la soarta mea, încep cumva să mă tem pentru un posibil sfârşit de-al meu… mai repede decât mă aşteptam!

Este clar, aici este totul îngheţat la zero absolut! dar ce o fi în partea cealaltă? Fac înapoi cei câţiva paşi şi ajung la linia pe care am venit. Trebuie să păşesc şi în zona luminată cât mai repede, ca sigur acolo este mult mai bine… dar şi acolo văd nişte mormane… Fac câţiva paşi spre lumină şi iarăşi rămân înmărmurit! Erau câteva grămezi de oase umane arse… cu siguranţă ale celorlalţi temerari dinaintea mea… Dar deja am avansat prea mult şi simt cum îmi ia foc faţa, iar din costumul meu începe să iasă abur cu un sunet sfârâitor… Mă întorc speriat pe linia de mijloc…

Nu, nu se poate că acesta să fie exteriorul! Adică se poate supravieţui doar pe această linie îngustă? Înseamnă că exteriorul este… mort! nu se poate face nimic! Într-o parte zero absolut, în cealaltă parte mii de grade! Trebuie să le spun celor din oraşul subteran ce am descoperit, să ştie, să nu mai iasă nimeni pentru că aici nu se poate trăi!

Dar… cum de este aşa de liniştit acest loc? Să fi nimerit fix într-un moment rar de calm exterior? Nu apuc să fac un pas că deja ochiul de calm absolut al ciclonului se deplasează şi începe un şuierat îngrozitor. Un vânt turbionar începe brusc, tot mai intens, şi simt că voi fi luat pe sus. Cred că voi fi învârtit şi apoi azvârlit într-una din cele două emisfere ucigătoare!

Mă gândesc că aşa au sfârşit toţi dinaintea mea şi tare aş fi vrut să le spun celorlalţi să nu mai iasă… dar deja sunt luat pe sus şi ameţesc de răsucirile pe toate direcţiile… Ăsta mi-e sfârşitul! O ultimă părere de rău îmi trece prin minte, pentru mine, pentru cei dinaintea mea şi pentru ceilalţi care vor mai încerca… Fără să putem transmite adevărul, vom sfârşi la fel, toţi, pe rând… unul câte unul…

Citeşte şi alte Povestiri SF



Misterul de la suprafaţă © (SF) publicat: 2023-01-04T11:50:09+03:00, actualizat: 2023-01-04T11:50:09+03:00 by România Blog