Odată ce am învăţat cum să depunem bani în contul curent BCR vom apela mai mult ca sigur şi la plata facturilor, tot la Ghişeul Automat BCR, din aceleasi motive de comoditate şi economie de timp.
Printre principalele avantaje ale utilizării ghişeelor automate se numără rapiditatea în efectuarea tranzacţiilor, durata unei operaţiuni reducându-se de la circa 4 minute la mai puţin de 40 de secunde. – Sursa: BCR
Pentru plata facturilor utilizând Ghişeul Automat BCR se procedează mai întâi la scanarea facturii în zona codului de bare. Se trece peste pasul adăugării manuale în cazul scanării şi se vizualizează datele facturii citite şi valoarea acesteia. Dacă valoarea este cu zecimale atunci trebuie să introduceţi o valoare rotunjită în plus. De exemplu dacă valoarea este 13,5 veţi şterge valoarea şi veţi introduce 14. După stabilirea şi confirmarea sumei de plată se introduc bancnotele pe rând, aşa cum am mai specificat, fără o regulă anume privind orientarea sau faţa acestora. Urmăriţi actualizarea sumei acumulate pe ecran apoi după efectuarea plăţii ridicaţi chitanţa.
Pe scurt, pentru plata facturilor cu ajutorul automatului BCR, paşii sunt:
1. scanaţi factura;
2. rotunjiti suma de plată;
3. introduceţi bancnotele;
4. preluaţi chitanţa.
În mod asemănător se pot plăti şi facturile cu numerar fără scanare, însă în acest caz se va selecta un şablon (furnizor) şi se vor introducele datele facturii.
Foarte simplu! Este un instrument al viitorului, uşor de învăţat şi utilizat şi care va fi îndrăgit tot mai mult, adică exact aşa cum s-a preconizat:
Am reuşit instalarea şi punerea în funcţiune a celor 400 de ghişee automate într-o perioadă de timp extrem de scurtă.
Suntem convinşi că în scurt timp cel puţin 50% din tranzacţii se vor efectua prin intermediul echipamentelor. – Sursa: BCR