Alegerea unei rochii de seara nu este un lucru tocmai uşor de pus în practică, la baza alegerii stând mai mulţi factori precum modelul, lungimea, culoarea, accesoriile etc. Un lucru este comun totuşi în mintea cumpărătoarelor: Trebuie să arăt bine! Şi pentru ca obiectivul să devină şi realitate, trebuie să fiţi atentă la fiecare aspect inclusiv la culoarea aleasă. Despre culori, iată câteva sfaturi:
Culorile nu trebuie privite doar ca o varietate de nuanţe ce pot fi alese fără nicio altă regulă, ci fiecare culoare are o anumită însemnătate pe care o transferă rochiei şi chiar persoanei ce o îmbracă. Rochia neagră deşi denotă o oarecare răceală are marele avantaj de a amplifica misterul şi eleganţa celei care o poartă. Nu uitaţi, negrul reuşeşte să scoată cu succes în evidenţă toate atributele sexy! Albul, aflat la polul spectral opus, este o culoare clasică ce ne însoţeşte ideal încă de la îmbrăcarea rochiei de mireasă. Este dovada de netăgăduit că rochia albă denotă eleganţă, afecţiune şi puritate.
Aflată undeva la mijloc, o rochie roşie transmite ceva complet diferit precum îndrăzneală şi energie, purtătoarea fiind adesea o fire entuziastă. Un roşu aprins şi un design aparte, pot capta atenţia pe întreaga durată a petrecerii … Lista culorilor clasice continuă: rochiile verzi au avantajul de a se potrivi cu toate tipurile de ten şi de a scoate în evidenţă culoarea părului, rochiile mov denotă lux şi eleganţă, distincţie şi putere, iar rochiile albastre transmit sentimentul de sensibilitate şi înţelepciune …
Arta de a completa efectul culorilor vă aparţine! Când spunem rochie colorată, trebuie să ne gândim dinainte – tot din prisma culorilor – şi la bijuterii, poşete şi pantofi de seară, manichiură şi pedichiură, coafură etc. Cât despre lungimea rochiei, se pare că şi în acest an pe primul loc rămân aceleaşi rochii lungi de seara, urmate de rochiile până la genunchi şi de cele scurte, conform preferinţelor designerilor şi ale cumpărătorilor. Fie că eşti îndrăzneaţă şi cu un corp perfect, sau corpul tău îţi dictează o culoare şi un stil anume, alege cu atenţie întreaga vestimentaţie şi îţi vei atinge garantat obiectivul principal, acela de a arăta bine!