Vă mai amintiţi de camera pe care aţi avut-o în copilărie? Personal îmi amintesc de anii copilăriei în care citeam revistele „Start spre viitor” şi mă uitam la filmul „Racheta albă”, apoi cu o imaginaţie stimulată îmi decoram camera mea cu fel de fel de bazaconii şi o dotam cu diverse automatizări. Era universul meu, aşa cum îşi dorea orice copil în copilăria sa unică şi vă mărturisesc că acest lucru m-a influenţat profund pentru a porni pe un drum corect în viaţă.
Acum, aşa cum bănuiţi deja, încerc să asigur aceleaşi condiţii şi copilului meu, pe care nu-l refuz niciodată atunci când doreşte să-şi modeleze sau să-şi redecoreze camera sa, adesea numită de noi şi „Micul regat al oricăror fantezii”. Pentru că bănuiesc că şi dumneavoastră încercaţi acelaşi lucru, vă propun să ne inspiram împreună din câteva modele de mobilier oferite de www.mobiladml.ro.
Nu este o misiune uşoară, având în vedere că în majoritatea cazurilor spaţiile sunt relativ restrânse, de aceea este indicat să apelaţi la ajutorul specialiştilor. Aceştia vor ataca provocarea fiecărui caz în parte şi vă vor pune la dispoziţie soluţii optime de mobilier, în culori atrăgătoare şi cu un efect cromatic potrivit preferinţelor clientului.
Camera copilului nu trebuie să conţină doar un pat şi un birou, ci mobilierul trebuie să fie o îmbinare cât mai reuşită între util şi plăcut. Mobila pentru camera copiilor trebuie să fie în plus de bună calitate, să fie rezistentă la uzură şi să aibă un risc de utilizare cât mai mic posibil. Alegeţi în acest scop doar materiale, accesorii şi feronerie de foarte bună calitate!
Trebuie să aveţi în vedere asigurarea spaţiilor de depozitare, în paralel cu păstrarea senzaţiei de cameră spaţioasă. Ideal este să gândiţi puţin chiar în perspectivă pentru a preveni nevoile ce pot apărea odată cu creşterea rapidă a copilului. Aşadar proiectaţi dacă este posibil un mobilier aparte, adaptat nevoilor de azi ale copilului dar care să poată fi rearanjat inteligent peste câţiva ani conform nevoilor sale uterioare.
Atunci când spaţiul camerei este limitat şi există mai mulţi copii este recomandată soluţia paturilor suprapuse. Aceasta, pe lângă faptul că este adorată de copii, oferă o importantă economie de spaţiu şi poate fi astfel proiectată încât să ofere noi spaţii de depozitare cu rafturi sau sertare.
Nu trebuie să neglijaţi nici preferinţele copiilor. Ţineţi cont de dorinţele lor şi asiguraţi-le confortul şi siguranţa pentru ca toate activităţile desfăşurate aici să se desfăşoare într-un mod cât mai firesc şi fără nicio constrângere. Şi nu uitaţi aspectul cel mai important: aceasta nu trebuie să fie doar o simplă cameră, ci un mediu magic în care copiii se vor juca, vor învăţa şi chiar vor începe să exploreze misterele lumii noastre mulţi ani la rând, păstrând o plăcută amintire pentru întreaga viaţă.