Astăzi vă vom expune un minighid al situaţiilor în care trebuie să apelaţi la servicii de transport profesionale. Treceţi-le în revistă şi nu veţi fi surprins nepregătit în oricare dintre cazurile de mai jos.
Transportul mărfurilor
Transportul mărfurilor este probabil cel mai vast domeniu în care sunt apelate aceste servicii de transport profesionale. Este suficient să menţionăm câteva aspecte pentru a vă convinge că această soluţie este singura recomandată: transportul se efectuează în condiţii de siguranţă, atât naţional cât şi internaţional, iar pagubele în cazul accidentelor sau al deteriorării mărfurilor sunt acoperite. Mărfurile vor fi transportate respectând atât normele impuse de firma client, cât şi cadrul legislativ european.
Transportul mobilei
În cazul mobilei, doar apelând la transportul profesional veţi avea garanţia că vehiculele încăpătoare şi special echipate vor asigura integritatea mobilierului transportat, fără nicio uzură a obiectelor transportate.
Mutarea mobilei
Pentru o mutare a mobilei printr-un singur transport, cu vehicule mari şi fără riscuri de deterioare sau accidentare la încărcare şi descărcare, singura soluţie este să apelaţi la firme ce au autovehicule speciale şi personal instruit în acest domeniu.
Montarea mobilei
Există situaţii când transportul propriuzis al mobilei trebuie să fie combinat şi cu serviciile de montare a acesteia. Tot asemenea firme de transport trebuie apelate deoarece componentele vor fi manevrate cu atenţie de specialişti cu experienţă şi vor fi montate cu scule adecvate pentru montaj. Gândiţi-vă doar că pe lângă transport şi montaj pot fi necesare decupări în mobilier, prinderi de perete, dezasamblări pentru eventuale retuşuri etc.
Relocarea firmei sau a locuinţei
Atunci când vorbim de relocare, pe lângă aspectele menţionate mai sus intervin şi altele care nu pot fi realizate prea uşor de către cei ce comandă relocarea, cum ar fi: divizarea şi împachetarea tuturor obiectelor şi documentelor în cutii cu menţinerea strictă a evidenţelor, astfel încât la destinaţie totul să fie remontat exact aşa cum a fost până la cel mai mic detaliu. Nimic nu se va pierde, nimic nu se va rătăci, iar confidenţialitatea documentelor transportate va fi garantată.
Transportul seifurilor şi obiectelor grele
În aceste cazuri, cu siguranţă nu ne putem gândi decât la servicii de transport profesionale. Cum altfel aţi putea lua în calcul manipularea şi transportul acestor obiecte foarte grele, în condiţii de maximă siguranţă, fără a deterioara piesele transportate sau vehiculele de transport, fără a deteriora nimic pe traseul de la sursă şi pe traseul până la destinaţie şi bineînţeles fără a accidenta persoanele implicate? Gândiţi-vă şi că anumite operaţii nu se pot face decât cu echipamente corespunzătoare şi cu utilaje speciale.
Transportul pianinelor sau al copiatoarelor
Vorbim uneori de obiecte grele, însă acestea sunt de regulă din fontă brută şi sunt goale. Ce ne facem însă atunci când dorim să transportăm piese mari şi grele, precum un mobilier fragil sau aparatură, care nu permit zdruncinături sau şocuri? Nu riscaţi să deterioraţi obiecte de imensă valoare sentimentală şi materială transportându-le singuri. Cu o firmă de mutări şi transport veţi elimina orice risc deoarece acestea vor fi protejate special şi vor fi transportate cu foarte mare atenţie.
Debarasarea mobilei sau a molozului
Există situaţii când nu vrei „să aduci”, ci vrei doar „să duci”. Asemenea situaţii sunt de exemplu când doriţi să vi se preia mobila veche ce nu vă mai trebuie, sau să vi se preia molozul rezultat în urma construcţiilor. Cine să facă acest lucru mai bine decât o firmă de transport? Aceştia se vor ocupa de demontarea mobilei vechi, îndepărtarea deşeurilor şi eliberarea completă a spaţiului. Încărcarea şi transportul vor fi asigurate de ei, fie că este vorba de debarasarea mobilierul vechi sau a molozului rezultat în urma renovării.
Transportul şi depozitarea bunurilor
Ce ne facem însă atunci când nu dorim să aruncăm ceva, ci doar dorim să fie transportat şi depozitat temporar undeva? Firmele de transport deţin spaţii de depozitare ce vă pot fi utile în acest scop. Fie că este vorba de mobilă sau de alte bunuri sau mărfuri, le puteţi transporta şi depozita pe perioada dorită într-un spaţiu sigur, cu supraveghere video şi agenţi de pază.
Transportul materialelor de construcţii
Construiţi ceva şi aveţi nevoie de materiale de construcţii? Apelaţi negreşit la servicii de transport special, efectuate cu vehicule corespunzătoare, atât pentru transportul materialelor preambalate, cât şi pentru transportul nisipului şi pietrişului. Veţi scăpa de marea grijă a transportului şi în plus veţi avea asigurată şi soluţia debarasării molozului rezultat în urma renovării sau amenajărilor.