Încă mai crezi că dacă te îmbolnăveşti uşor, sau dacă ai arsuri pe suprafaţa corpului, ai vreo şansă în România? Iată povestea unui pacient român care ne-a scris complet resemnat:
La început, am fost tânăr şi sănătos… Nu am avut nevoie de niciun ajutor din partea medicilor şi nu am produs sistemului de sănătate nicio cheltuială.
Mai târziu au apărut primele probleme, o răceală, un ochelar de vedere, însă de fiecare dată am dat atenţii oricum şi mi-am plătit singur ochelarii, aspirina, faringoseptul, picăturile de nas etc.
Acum câţiva ani am avut o problemă ceva mai serioasă dar oarecum neclară, adică nu era vorba de o mână ruptă sau de un ficat terminat, ci de un diagnostic ceva mai neclar. Atunci am văzut realitatea sistemului nostru de sănătate, şi mai ales ce mă va aştepta pe viitor când şi dacă mă voi îmbolnăvi…
Am pornit plin de speranţă să primesc ajutorul medicilor şi al sistemului de sănătate. Zero! De la medicul de familie şi până la câteva cabinete medicale de stat, am colindat săptămâni întregi! Ce am constatat în schimb: atenţii peste tot, cozi pentru programarea consultaţiilor, cozi pentru consultaţii cu aşteptări de ore bune, foarte mulţi nervi, pile ce intrau prin faţă etc. Toţi se răsteau din prima că îţi trebuie adeverinţă şi dovezi de plată, iar când miraţi vedeau că le am deja, vorbele deveneau mieroase pentru că în acel moment medicul avea banii asiguraţi.
Problema însă era că medicul îşi lua banii, dar consultaţia era efectuată cu indiferenţă mai apoi şi chiar dacă le dădeam amănunte ajutătoare pe tavă pentru a rezolva corect şi problema mea, medicii se arătau plictisiţi, sau aveau chef de glume cu asistenta şi parcă erai dat afară că doar mai aşteptau şi alţii. Am fost gâdilat în tălpi cu bagheta de sticlă (că era gratis) şi întrebat aşa… dacă doresc să investesc singur într-un RMN, că despre fonduri nici vorbă. La ieşire mă rugam de ei să-mi recomande măcar un medicament, sau un regim, sau un somnifer… Răspunsurile era absurde şi seci: nu sunt fonduri, dăm doar pentru cazuri grave… adică nici vorbă de prevenirea bolilor, de tratamente naturiste, de regim alimentar, de sfaturi calde părinteşti din partea medicului, nimic! Mai târziu aceiaşi medici vor spune împăcaţi cu sine: acum e prea târziu, dacă veneaţi mai devreme… Adică nu primeşti nimic mai devreme şi nu primeşti nimic nici mai târziu…
Apropo de lipsă fonduri, am făcut analize (plus atenţii) de 2.000 lei acum câţiva ani, şi doar atât. Analize plătite, unele greşite şi refăcute, ce m-au mai costat 7 drumuri în plus! Nicio compensare, nimic! Niciun diagnostic, nicio utilitate, niciun rezultat, niciun ajutor! Atunci am decis că singurul ajutor îl pot primi din partea mea, să am grijă de sănătatea mea şi atât! Plătesc cash, nu stau la cozi cu programări şi umilinţe! Oricum plăteşti orice şi oricând!
Am fost cu soţia la ginecolog. Pe toţi pereţii scria: „Nu insistaţi, nu sunt fonduri de la Casa de Asigurări de Sănătate”…
Am fost cu o rudă la urgenţă noaptea cu salvarea, plângea de durere pacientul, am aşteptat zeci de minute în chinuri, iar când am intrat doctora ne certa, fără grabă, „la ora asta v-aţi găsit să veniţi?!!!„, noi am rugat-o să alinăm durerile cât mai repede că şi aşa suferă de multă vreme nebăgată în seamă, însă în zadar, ne-a dat afară zicând „să nu o învăţăm noi pe ea cum să-şi facă treaba”…
Am avut rude internate în spital. Experienţele au fost foarte neplăcute. Fiecare a trebuit să-şi mobilizeze rudele ca să cumpere branule, scutece, vată, medicamente etc. Atenţii la orice pas, la doctor, la operaţie, la anestezist, la brancardier, la asistente, de fiecare dată! Apoi în loc de 1 operaţie, a fost operată de 2 ori după ce i s-a umflat intestinul în afară, pentru că… doctorul a uitat să pună plasă pe operaţie!
Oribil în spitalele romăneşti! Strigi nu te ajută nimeni, toţi fac parcă în silă această meserie, mizerie, nervi, pleci marcat din spital, cu greu îţi revii! Nici măcar mortul nu ţi-l dădeau dacă nu făceai totul prin firma cunoştinţei lor!
Nu am mai mers ani de zile la doctor sau în vreun spital, dar, mi-am plătit şi îmi plătesc extrem de punctual şi de corect, contribuţia la sănătate. Aici o altă problemă! De ani de zile am plătit sănătatea, însă cardul de sănătate ioc! Cum aşa? Cum e posibil ca ani de zile să plăteşti contribuţia CASS, cu chitanţe la ANAF, iar „Sănătatea” să nu ştie? Păi unde s-au dus banii dacă eu am plătit şi totuşi nu eram asigurat? Online apăream ca „Persoană neasigurată; Card neemis”, iar eu aveam teancul de chitanţe plătite că altfel mă amenda ANAF-ul! Am făcut cerere de emitere cum că nu am cardul emis, am primit prin poştă doar un răspuns tâmpit: nu aveţi cardul emis… Am stat la cozi imense, am scris la CNAS Bucureşti şi mi-a spus să merg la judeţ. Aici mi s-a spus „poate să vă spună şi mama Bucureştiului că tot degeaba, următorul!”. Am scris la Bucureşti că soluţia propusă de ei nu există la judeţ şi mi s-a spus să aştept. Am aşteptat aproape 1 an… De ani de zile nu am călcat la medic sau în spital şi culmea, deşi am plătit ani de zile regulat, puteam fi refuzat la prima intervenţie pe motiv de neasigurare în Sistemul de Sănătate din România…
Acum aflăm că a crescut contribuţia la sănătate. La toată lumea! Chiar şi cei cu venituri mici trebuie să achite ca şi cum au venituri mari. Chiar şi cei fără venituri trebuie să achite! Nu contează că nu sunt bani, nu contează că nu ai şanse să te vindeci dacă ai probleme mai grave, „amenda lunară” la sănătate trebuie plătită!
Plata contribuţiei este obligatorie, însă dacă vă îmbolnăviţi este bine să ştiţi de pe acum: nu sunt bani, nu sunt medici, nu avem de niciunele, totul se plăteşte (mai puţin patul din spital, probabil), semnaţi înainte că sunteţi de acord să muriţi dacă faceţi vreo operaţie sau dacă e ceva mai complicat şi asta e. Următorul!