Cotitatea disponibilă specială a soţului supravietuitor – Între dreptate şi abuz

Celebrul, discutatul şi mult contestatul  articol 939 al vechiului Cod civil are, în actuala legislaţie, un corespondent care, deşi mai elaborat si mai complet, are şansa de a deveni la fel de disputat şi contestat ca şi predecesorul său.

Şi aceasta nu întâmplător, nu fără motiv, nu fără argumente.

Pentru că, iată ce dispune această normă legală: în cazul în care  soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu descendenţi care nu sunt comuni între el şi defunct, atunci el nu poate primi de la consortul său decedat  liberalităţi care să depăşească „un sfert din moştenire„ sau „partea descendentului care a primit cel mai puţin”. Aşadar, dacă patrimoniul succesoral urmează a fi împărţit între soţul supravieţuitor şi descendenţi rezultaţi din alte căsătorii sau relaţii ale defunctului, legiuitorul, spre a-i proteja pe aceştia din urmă de influenţele nefaste ale soţului (care, fiind mai apropiat de defunct în momentele  cele mai din urmă ale vieţii sale, îl poate influenţa  negativ, sporindu-şi, prin liberalităţi sau dezmoşteniri, partea ce i s-ar cuveni din masa succesorală),  instituie o regulă care, fără a ţine seama de atitudinea reală a soțului, este de natură, în cele din urmă, să-l prejudicieze tocmai pe el. Iar acest prejudiciu nu este numai unul material, rezultat în urma stabilirii unei cotităţi disponibile mai mici, ci şi unul, spun eu, moral. De ce? Pentru că legea prezumă, în mod absolut, fără putinţă de tăgadă, reaua credinţă a soţului, prezumă că el, prin mijloace şi manopere viclene, l-a influenţat pe autorul liberalităţii să încheie respectivul act juridic, în defavoarea descendenţilor săi.

În mod normal, în  absenţa liberalităţilor şi a dezmoştenirilor, cota pe care o are de primit soţul supravieţuitor aflat în concurs cu descendenţii, de orice fel ar fi ei, este de ¼ din masa succesorală.

Dacă  defunctul, deşi căsătorit şi având copii, a lăsat un testament unui terţ, rezerva succesorală cumulată a rezervatarilor este de ½ din moştenire, astfel încât partea pe care o poate primi legatarul reprezintă cealaltă jumătate a patrimoniului defunctului, adică întreaga cotitate disponibilă.

În schimb, dacă beneficiarul legatului este însuşi soţul supravietuitor, el asistă neputincios la aplicarea unei legi care diminuează această cotitate, se vede nedreptăţit şi discriminat, fără a putea măcar dovedi că nu există nici o motivaţie obiectivă pentru aceasta. Și, prin aplicarea acestui articol al legii, soţul supravieţuitor nu primeşte decât maxim 3/8 din masa succesorală, adică rezerva ce i s-ar fi cuvenit oricum, împreună cu cotitatea disponibilă specială, cu puţin mai mult decât cota sa legală.

Întrebarea din titlu poate fi retorică. Legea este dreaptă, apărând descendenţii, sau este discriminatorie faţă de soţ? Orice terţ beneficiar al unui legat este prezumat a fi fost de bună credinţă, eventualele vicii de consimţământ – sugestia sau captaţia – trebuind dovedite de cel care le invocă. În schimb, cu privire la soţul supravieţuitor legea prezumă că influenţa sa este atât de mare, încât nu există nici o îndoială asupra faptului că liberalitatea a fost întocmită la sugestia sa, prezumându-i nu buna, ci reaua credinţă. Şi, pentru a  menţine echilibrul, legiuitorul ajunge să sancţioneze însăşi calitatea de soţ.

Şi poate că, undeva, contabilizând avantajele şi dezavantajele căsătoriei, generaţiile moderne, care nu mai par deloc atrase de această instituţie, îl vor enumera şi pe acesta. Ar greşi oare?

Toate cele bune, vă doresc,

Autor: DANIELA NEGRILĂ
Notar Public Coordonator
Birou Notarial Concordia


Cotitatea disponibilă specială a soţului supravietuitor – Între dreptate şi abuz publicat: 2013-03-27T13:12:29+00:00, actualizat: 2017-01-03T09:08:51+00:00 by România Blog