Termoizolarea cu polistiren expandat – Materiale necesare

Termoizolarea caselor şi blocurilor cu polistiren expandat are avantaje reale şi imediate în lupta cu frigul şi cu mucegaiul din interiorul încăperilor. Pentru cei ce au în plan o asemenea izolare le prezentăm lista materialelor necesare unei asemenea lucrări, ce cuprinde 2 etape: termoizolarea propriuzisă a faţadelor clădirii şi finisarea ulterioară la exterior a acestora.

Prima categorie de materiale constă în materialele de termosistem. Polistirenul expandat, sau „scârţâietoarea” cum mai este cunoscută în popor, este materialul principal utilizat la termoizolare. Acesta se comercializează în pachete ce conţin mai multe placi de polistiren expandat şi se pot cumpăra la grosimi mai mici sau mai mari, după preferinţe şi recomandări.

În ultima vreme polistirenul a fost îmbunătăţit continuu, panourile termoizolante de azi având proprietăţi foarte bune şi coeficient de conductivitate termică foarte mic. În plus, plăcile sunt acum ignifugate, au bune proprietăţi la compresiune, încovoiere şi tracţiune, sunt foarte uşoare, nu se descompun sub acţiunea microorganismelor şi nu sunt agreate de insecte, rozătoare sau paraziţi.

Termoizolare-cu-polistiren-expandat

Tot în categoria materialelor de termosistem intră şi materialele necesare montării acestuia pe pereţi. Veţi avea nevoie aşadar de adeziv pentru polistiren, de dibluri pentru polistiren, ambele necesare pentru prinderea propriuzisă pe perete, apoi de plasă de armare din fibră de sticlă şi de profile de colţ cu plasă, ambele necesare pentru pregătirea suprafeţei în scopul finisării la exterior. La nevoie puteţi utiliza şi perle de polistiren.

În lista materialelor vom adăuga acum câteva materiale mai speciale, numite materiale auxiliare. După cum le spune şi numele acestea se folosesc la finisarea suprafeţelor mai dificile: profile metalice cu lăcrimar pentru soclu, profile PVC cu plasă din fibră de sticlă şi picurător, profile PVC pentru etanşarea geamurilor, profile PVC cu plasă din fibră de sticlă pentru etanşarea geamurilor şi uşilor, profile PVC cu plasă din fibră de sticlă pentru protejarea muchiilor şi colţurilor, pozitive ale termoizolaţiei faţadelor etc.

La final, ultimele materiale necesare sunt cele pentru finisarea exterioară a pereţilor clădirii. Veţi avea nevoie pentru această etapă de: amorsă, vopsea lavabilă, tencuială decorativă pentru faţadă şi tencuială decorativă pentru soclu.

Acum că ştiţi ce materiale sunt necesare în cazul unei termoizolări complete, vă recomandăm să căutaţi furnizori care asigură transportul gratuit al materialelor comandate şi care închiriază în condiţii foarte avantajoase schele metalice şi popi metalici pentru termoizolări pe înălţimi mai mari.

Termoizolarea cu polistiren expandat – Materiale necesare publicat: 2016-07-27T07:22:00+00:00, actualizat: 2017-01-03T09:08:48+00:00 by România Blog