Medierea între vis, diletantism şi profesionalism

Am chibzuit mult pana m-am hotarat sa trec la redactarea acestui articol punand in balanta riscurile, comentariile negative  la care foarte posibil ma voi expune. In final am cedat tentatiei si a invins dorinta de a face, pentru cei interesati o succinta prezentare a devenirii mele ca mediator profesionist adaugand totodata experienta si ideile personale care au marcat succesul in aceasta minunata profesie. Din capul locului doresc sa va asigur, de buna credinta si de faptul ca opiniile contrare, comentariile negative vor avea darul sa-mi calauzeasca pasii in viitor.

Pentru a nu fi acuzat de lipsa de modestie voi incerca sa fac referire la profesia de politist pe care  am slujit-o cu credinta, cu pasiune, cu dragoste de semeni si in mod responsabil timp de aproape 40 de ani. Din acelasi considerent voi face trimitere la functiile pe care le-am ocupat de-a lungul timpului doar in masura in care vor avea tangenta sau relevanta pentru problemele subiectului tratat – MEDIEREA.

Asa cum este cunoscut, pentru publicul romanesc, medierea este un concept nou fiind preluat din legislatia altor state cu experienta in domeniu ca un model viabil de solutionare a conflictelor pe cale amiabila printr-o buna si cinstita intelegere intre parti. Datorita faptului ca termenul pare foarte cunoscut si familiar aproape ca nu exista persoana care sa recunoasca faptul ca nu stie totul despre mediere. Este lesne de observat acest lucru in momentul in care dorim sa informam partile cu privire la procedura si comportamentul in timpul medierii. In acest moment vom primi aproape invariabil replica: “… nu-i nevoie, cunosc problemele acestea …” Marturisesc ca si eu inainte de a deveni mediator aveam impresia ca “ … stiam” , dar abia dupa ce am studiat si am urmat cursurile de masterat in domeniul medierii conflictelor si dupa cursurile de autorizare am inceput sa pricep cate ceva din mediere.

Meseria de politist, aceea de cadru didactic si chiar cea de director al Scolii de Politie din Campina m-au obligat la o permanenta pregatire in domeniul psihologiei, comportamentului oamenilor si al comunicarii. Nu putine au fost situatiile tensionate ori  conflictuale cu care am fost confruntat si pe care a trebuit sa le gestionez ori in care am fost  obligat sa ma implic ca “mediator”. Am trecut mediator cu ghilimele pentru a evidential faptul ca atunci urmaream in mod rudimentar sa rezolv conflictul facand pe impaciuitorul. De foarte multe ori am reusit stingerea conflictului intre autor si victima, intre cei veniti in audienta, intre elevi si chiar intre cadre bucurandu-ma de recunostinta partilor implicate. Am facut lucrul acesta convins fiind ca trebuie sa fiu de folos celor din jur si ca nu avea cine sa o faca. Cat de bine ar fi fost atuci sa le pot spune celor veniti in audiente “Va puteti adresa unui mediator.“

Sunt convins ca nu am fost singurul pseudomediator, ca poate mai sunt si in prezent lideri ori persoane cu responsabilitati care se implica in asemenea actiuni daca sunt solicitati. Mediatorul diletant din mine visa insa ca o data si o data sa faca acest lucru in mod calificat, conform unor norme riguroase. Visam ca experienta in munca cu oamenii, cunostintele asimilate in domeniul dreptului, psihologiei individuale si de grup, al comunicarii si relationarii, al eticii si relatiei cu publicul al sociologiei etc. sa-mi foloseasca in munca pentru solutionarea situatiilor conflictuale dintre oameni in scopul instaurarii  climatului de armonie sociala. O parte din ideile si convingerile mele cu privire la comportamentul in societate, familie, la serviciu etc., le-am prezentat deja in lucrarile “Etica politieneasca”; “Comportamentul si personalitatea agentului de circulatie”; “Comportament adecvat detectivului particular” si altele.

Anul 2006 a constituit pentru mine reinvierea sperantei ca visul mediatorului diletant e posibil sa se transforme in realitate Este anul in care discutiile si demersurile pentru introducerea institutiei medierii se transpun intr-un act juridic Legea 192/2006 care pune bazele legale necesare organizarii si exercitarii unei noi profesii, aceea de mediator.

Hotarat fiind sa-mi vad visul implinit, cu atat mai mult cu cat aveam timp suficient la dispozitiie, fiind de curand pensionat, am studiat reglementarile recent intrate in vigoare si cerintele ce se impuneau in noua profesie.

Constient de faptul ca s-a terminat cu diletantismul si ca la baza succesului trebuie sa stea pregatirea riguros stiintifica, m-am inscris si am urmat cursurile de masterat in “Medierea conflictelor in drept” la facultatea Titu Maiorescu.

Foarte multi sfatuitori m-au indemnat sa renunt ca “la ce-ti trebuie”,  ca “cheltuiesi doar bani si nu te alegi cu nimic”, ca “ce-ti mai trebuie tie“. Au fost voci pe care le-am ignorat intrucat am convingerea ca divinitatea ne da viata si ne ocroteste nu numai pentru ca sa ne simtim noi bine ci in mod deosebit pentru a fi altora de folos iar daca pentru tine nu mai are rost sa lupti trebuie sa lupti pentru altii.

Am urmat apoi cursurile pentru autorizare ca mediator organizate si conduse de Asociatia pentru schimbari democratice.

Apreciez profesionalismul, stradania, seriozitatea si caldura de care am beneficiat din partea cadrelor didactice, ai formatorilor de la cele doua cursuri care si-au instrainat cate putin din personalitatiile lor pentru ca noi sa ne implinim profesional. Am invatat la aceste cursuri ca medierea este tehnica si arta intrucat aceasta profesie solicita pe de o parte precizie, rigurozitate, exactitate si minutiozitate indispensabile profesiilor tehniciste iar pe de alta parte suplete, flexibilitate, inventivitate, talent, creativitate, spirit vizionar, daruire si respect fata de sine si fata de altii, virtuti care caracterizeaza in mod deosebit domeniul artelor.

Pregatindu-ma in acest domeniu am devenit constient ca medierea nu este o profesie care te “scapa” de somaj sau care iti asigura satisfactii materiale ori financiatre deosebite. In aceasta profesie trebuie sa fii inpins de dorinta de a te pune la dispozitia semenilor, din iubire de oameni si din convingerea ca esti in masura sa-i ajuti sa fie mai bine pentru ei si pentru altii.

Desi legea 192/2006 nu restrictioneaza accesul in profesia de mediator pe criterii de pregatire proferionala fiind acceptate persone cu studii superioare indiferent de domeniul de pregatire, trebuie sa fim convinsi ca vor deveni adevarati profesionisti in domeniu doar cei care au inclinatii, cei care au ori isi formeaza aptitudini adecvate. Mai simplu spus cei care au chemare pentru aceasta profesie. Cand spun chemare ma gandesc la faptul ca profesia de mediator solicita celui care o practica o serie de aptitudini sau calitati cu care putem sa ne nastem ori sa le dobandim. Printre aceste aptitudini, calitati sau disponibilitati imi permit sa amintesc:

Capacitatea de a invata. Aceasta disponibilitate nu presupune numai studierea si insusirea unor cunostinte noi ci si inclinarea, dorinta permanenta de instruire de asimilare si perfectionare a unor aptitudini si deprinderi noi in domeniul negocierii si comunicarii in conceperea si elaborarea documentelor necesare, formarea unor deprinderi si priceperi in analiza conflictelor, in pregatirea, organizarea si conducerea procedurilor de mediere, etc.

Aptitudinea de a lucra cu oamenii care presupune o justa si corecta intelegere a nevoilor, idealurilor, aspiratiilor, sentimentelor si trairilor semenilor nostri precum si capacitatea de a-i apropia, de a-i asculta si a le schimba conceptiile, atitudinile si comportamentele. De aceea mediatorul trebuie sa fie staruitor, rabdator, plin de solicitudine si intelegere fata de partile mediate chiar daca acestea isi formuleaza cu dificultate cererile sau pretentiile. Aceasta aptitudine presupune o stapanire de sine de exceptie, mult tact, rabdare, respect al demnitatii, solidaritate cu necazurile si suferintele oamenilor.

Aptitudinea de a lucra cu oamenii se transmite partial genetic, partial prin scolarizare dar in mare parte se formeaza in relatiile de munca, in contactul direct cu cetatenii. Este de fapt si motivul pentru care afirm ca cei cu experienta in munca cu publicul au mai multe sanse de a devein buni mediatori daca au si trasaturi caracteriale deosebite.

Empatia este o aptitudine indispensabila mediatorului deoarece el trebuie sa se transpuna in psihologia altor persoane, sa “intre in pielea“ interlocutorului, sa patrunda cognitiv si afectiv in cadrul intim de referinta al partenerului de dialog pentru a intelege mai bine interesul, atitudinea si comportamentul sau. Aceasta aptitudine presupune cunoastere si intuitie bazate pe o experienta sociala care permit apropierea sau indepartarea de oameni, simpatia ori antipatia acestora.

Persuasiunea este calitatea mediatorului de a se face inteles si a-l convinge pe interlocutor. Arta de a sfatui si a convinge reprezinta cheia de bolta atat in promovarea medierii cat si in finalitatea ei. In functie de interlocutor, mediatorul trebuie sa aiba disponibilitate atat in abordarea afectiva cat si in cea logica. El trebuie sa convinga prin argumente care se vor adresa in functie de tipul personalitatii, fie spiritului, sentimentelor, trairilor afective, etc. fie segmentului rational al personalitatii.

Capacitati comunicationale sau “arta de a comunica“ reprezinta de fapt chintesenta profesiei de mediator. Asemenea unui actor care pe scena prin vorbire, tonalitate, pauze, timbru dar si prin gestica, mimica pozitia corpului, etc. convinge spectatorii tot asa mediatorul folosind capacitatile comunicationale poata sa transmita partilor participante la mediere increderea si curajul de a se destainui, de a dialoga pentru gasirea unor solutii reciproc acceptate.

Arta de a tacea si a asculta. Afirm cu tarie ca aceasta este o adevarata arta intr-o perioada in care se spune ca “vorbim cu totii si nu mai asculta aproape nimeni”. Mediatorul trebuie sa stie sa taca si sa asculte activ, sa nu intrerupa discutia ci doar sa o faciliteze. Prin gestica, mimica, expresii aprobatoare,  mediatorul trebuie sa incurajeze prezentarile partilor pentru o intelegere corecta a situatiilor.

Aptitudinea de a elabora si a adresa intrebari se impune datorita faptului ca munca mediatorului este, in mare parte una de cautare de cercetare, de clarificare. Dar acest lucru nu se poate face decat formuland intrebari pertinente, bine adresate si la momentul oportun. Intrebarile vizeaza o gama foarte larga de domenii si situatii, lucru care solicita o foarte buna pregatire de cultura generala.

Mediatorul trebuie sa fie constient ca intrebarea constituie energia care sparge zagazurile neadevarului, facand ca adevarul sa fie eliberat si evidentiat.

Deosebit de importanta pentru succesul medierii ramane maniera in care sunt adresate intrebarile intrucat ele pot inhiba, incita, deranja ori sugestiona.

Am trecut foarte succinct in revista cateva din aptitudinile care trebuie sa caracterizeze personalitatea mediatorului de succes fara sa am intentia de a descuraja ori dezarma pe cei cu mai putina experienta. Doresc sa precizez ca orice calitate, aptitudine, deprindere ori pricepere se poate forma prin vointa, perseverenta, pregatire continua daca suntem  animate  de spiritual competitiei cu noi insune.

Trebuie sa fim constienti ca viitorul in mediere va apartine celor care dovedesc spirit indraznet, competitional dar fac totul cu pasiune, cu multa placere si daruire, printr-o atitudine de respect, consideratie si dragoste fata de semeni.

Autor: Mediator Candea Constantin

Medierea între vis, diletantism şi profesionalism publicat: 2012-01-26T22:35:56+00:00, actualizat: 2017-03-21T08:09:45+00:00 by România Blog