Consideraţii generale privind familia
Problematica conflictelor din societate este extrem de complexă şi nu mai puţin complicată. Complexă pentru că se află în conexiunea greu descifrabilă a multiplelor relaţii sociale din care descind şi asupra cărora exercită presiuni tinzând mereu să le modeleze. Complicată, deoarece ele nu ne apar niciodată în “stare pură” ci mediate prin raporturile dintre oameni, dintre oameni şi instituţii, dintre oameni şi grupuri sociale iar formele de manifestare ca şi efectele pe care le generează au, din multe puncte de vedere, resorturi intime, greu de sesizat.
Dacă la aceste caracteristici adăugăm şi implicaţiile lor sociale, faptul că pot apărea în toate domeniile sociale stimulate de foarte multe ori de stările ce caracterizează organismul social al perioadei istorice actuale, putem înţelege de ce abordarea problematicii conflictelor este deosebit de incitantă şi imposibil de epuizat.
Este poate şi motivul pentru care în societăţile democratice se manifestă o preocupare sporită pentru cunoaşterea acestor conflicte şi mai ales pentru găsirea modalităţilor de soluţionare pe căi şi mijloace de natură să ducă la o sporire a armoniei relaţiilor de grup şi a celor sociale.
Un “segment” social deosebit de important în care apar nu puţine conflicte dar cu o doză deosebit de mare de ”sensibilitate” este acela al familiei.
Asupra acestei “celule de bază” a societăţii, cum plastic era definită familia voi insista evidenţiind diferitele aspecte, situaţii, atitudini şi comportamente specifice, atât cât va fi util pentru potenţarea demersul meu pe o temă precis centrată şi anume aceea a “Medierii conflictelor familiale”.
Trebuie să recunosc că nu mi-am propus o tratare exhaustivă, de altfel imposibil de realizat, ci o abordare, în plan teoretic a cauzelor care generează acest tip de conflicte în societatea noastră românească, formele de manifestare, efectele pe care le produc în sfera relaţiilor de familie, al personalităţii membrilor de familie şi mai ales asupra copiilor. Voi insista asupra perspectivelor depăşirii acestui tip de conflicte prin apelarea la nouă instituţie care vine să ofere o alternativă la calea clasică a rezolvării lor în instanţă. Consider că o tratare, fie ea chiar şi sumară a problematicii familiei, a relaţiilor ce se stabilesc sau se nasc în acest “grup social” este imperios necesară. Susţin acest lucru plecând de la convingerea că pentru succesul în medierea acestui gen de conflicte trebuie să dispunem de un minim de cunoştinţe referitoare la personalitatea şi comportamentul membrilor de familie, la relaţiile dintre ei, cauzele şi motivele amplificării conflictelor şi bineînţeles referitoare la modalităţile de detensionare etc.
În articolul anterior am prezentat o parte din aptitudinile strict necesare mediatorului. Acestea sunt însă activate, valorizate numai în baza unei cunoaşteri şi a unei înţelegeri corecte a situaţiei de fapt, a comportamentului, atitudinii şi trăirilor semenilor. Nu se poate pune problema capacităţilor empatice, spre exemplu, dacă nu se cunosc şi nu se înţeleg sentimentele, trăirile şi reacţiile soţilor, ale părinţilor, bunicilor, copiilor, ale unei mame disperate sau ale unor copii agresaţi. Susţin acest lucru întrucât numai asimilarea acestor cunoştinţe va permite descifrarea mecanismelor declanşatoare ale conflictelor şi a necesităţii armonizării relaţiilor de familie prin rezolvarea lor pe calea negocierilor folosind procedura medierii. Din aceste considerente chiar cu riscul de a fi catalogat că anacronic, voi face scurte referiri la conceptul de familie şi conţinutul ei juridic. Pentru a justifica demersul meu voi prezenta pe scurt un caz precizând că orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.
În urmă cu o lună de zile la uşa apartamentului familiei Popescu Ion din Ploieşti soneria zbârnâie în disperare. Dl Popescu deschide precipitat şi constată că la uşă se afla Marcel, un tânăr de 20 de ani, nepotul său, fiul fratelui său din Hunedoara. Bucuros de oaspete, îl primeşte în casă şi află că acesta s-a prezentat la o sesiune de examene la I.P.G. Dl. Popescu şi amabila sa soţie îi oferă găzduire în perioada sesiunii de examene. Marcel este deosebit de mulţumit şi îl asigură de toată recunoştinţa sa.
Nu au trecut decât patru zile de la venirea musafirului , când Larisa, fiica familiei Popescu în vârstă de 13 ani îi relatează mamei sale faptul că Marcel, în timpul cât ei lipseau de acasă , o mângâia prin părţile intime şi încerca tot felul de lucruri obscene. Este scânteia care arunca familia Popescu în calvarul unui conflict cu o mie de întrebări fără răspuns, cu o mie de supoziţii şi planuri fără finalitate.
Dl Popescu este disperat , nu vrea să “ţină capacul pe oală” şi cere sfaturile prietenilor apropiaţi. Fiecare cu părerea lui dar cineva îl sfătuieşte să nu facă prea mare “vâlvă” pentru a evita efectul bumerangului. Consideră că cel mai înţelept lucru ar fi să se adreseze unui mediator. În acest sens îl recomandă pe dl. Juncu Ion economist de profesie dar care a absolvit cursurile de formare în domeniul medierii conflictelor şi şi-a deschis un Birou de Mediator. Acesta primeşte bucuros solicitarea dar îşi pune în mod firesc câteva întrebări:
Ne aflăm oare în faţa unui conflict de familie? Marcel poate fi considerat membru al familiei? Este sau nu vorba de un conflict între membrii aceleiaşi familii? Se pune problema protejării drepturilor supreme ale copilului? Dar la urma urmei ce este familia? Iată întrebări la care voi căuta să răspund pe parcurs începând cu ultima întrebare “Ce este familia?”
Nu puţine sunt definiţiile date familiei de oamenii de ştiinţă, filosofi, sociologi, psihologi, jurişti etc. de-a lungul istoriei. Studiind diferite dicţionare ale limbii române am găsit peste 15 definiri ale noţiunii de familie. O parte susţin că familia este formată din soţi şi copii iar altele includ şi bunici, nepoţi şi alte persoane legate prin rudenie. Constatăm însă că nici una din definiţii nu vine să răspundă pe deplin întrebărilor pe care şi le-a pus mediatorul.
În demersul meu mă opresc la o formulare care, poate că nu este nici suficient de sociologică, nici suficient de filosofică şi nici suficient de cuprinzătoare din punct de vedere juridic astfel:
„Familia reprezintă în esenţă un grup de oameni, alcătuit din persone unite sau legate între ele prin relaţii de căsătorie precum şi prin relaţii de rudenie.”
Prin natura sa deosebit de complexă şi “subtilă” instituţia familiei reuneşte în cadrul ei relaţii biologice şi sociale, economice şi morale, ideologice şi psihologice etc. În acest sens, familia reprezintă prima verigă în care se unesc viaţă individuală şi cea socială a oamenilor, un prim şi esenţial cadru în care omul vine în contact, asimilează şi obiectivează normele şi regulile sociale, ale comportamentului uman.
Înţelegerea rolului familiei în societate este condiţionată de cunoaşterea caracterului său social-istoric, ca fenomen specific vieţii umane. Cercetarea genezei şi evoluţiei familiei relevă existenţa ei ca instituţie socială stabilă, proprie diferitelor perioade istorice şi tuturor popoarelor. Putem spune fără teamă de a greşi că familia este cea “vinovată“ de evoluţia şi dezvoltarea speciei umane. Într-adevăr, familia se deosebeşte de alte grupuri sociale prin calitatea ei de a se înmulţi prin naşterea copiilor. Ea are o “misiune” naturală sau divină de a asigura continuitatea speciei umane. Familia nu poate fi însă redusă doar la o funcţie strict biologică întrucât îndeplineşte şi o importantă funcţie de socializare şi educare asigurând totodată cadrul intim de manifestare a relaţiilor de dragoste şi afecţiune dintre soţi, dintre părinţi şi copii.
Raporturile familiale implică încrederea reciprocă, colaborarea, ataşamentul emoţional, solidaritatea şi coeziunea morală. Ea este cea care crează sentimentul de siguranţă şi atitudinea de întrajutorare în caz de nevoie.
În altă ordine de idei putem spune că familia are şi o importantă funcţie economică, legată de acumularea de bunuri materiale şi fonduri băneşti necesare traiului, instruirii şi dezvoltării membrilor ei, creşterii şi educării copiilor.
Din aceste motive familia care reprezintă aşa cum am arătat, baza societăţii şi a vieţii civilizate, nu este lăsată în exclusivitate la îndemâna cuplului constituent ci este şi o problemă a statului, care reglementează politica demografică. Cu toate obligaţiile ce-i revin, statul nu poate să impună ca o familie legal întemeiată să dăinuie, intr-o anumită formă împotriva voinţei membrilor ei.
Şi totuşi care din definiţii o considerăm adecvată pentru a răspunde întrebărilor pe care şi le pune mediatorul, conştient fiind că nici cea formulată de mine nu rezolvă problema? Susţin aşadar să nu ne pronunţam până când nu vom analiza ce spun juriştii, cum este definită familia de Codul familiei, de alte acte normative care reglementează problematică acestui grup social.
Autor: Mediator C. C.