Jocul minţii (1)

Vă propun să analizăm astăzi exactitatea percepţiei mediului înconjurător de către om, concentrându-ne pe sistemul de percepţie-interpretare ochi-creier.

Imaginea din faţa noastră este focalizată prin intermediul cristalinului pe retina ochiului, unde peste 100 milioane de celule foto-sensibile citesc şi transmit informaţia către creier. Creierul interpretează această informaţie şi, după caz, determină acţiunile omului.

Avem noi garanţia că privirea nu ne înşeală niciodată şi luăm cele mai bune decizii, în baza unei „decodări” corecte a ceea ce vedem ?

Uneori lucrurile par a se micşora lent şi continuu …

Celulele roz, deşi lasă impresia aceasta, nu se micşorează şi nici nu se deplasează … Deloc !

Uneori ceea ce se vede, este ceea ce pare şi nu ceea ce este …

Picturi 3D. Nu sunt gropi reale în asfalt precum vedem. Asfaltul este neted şi impecabil, însă este doar … colorat.

Alteori ceea ce este static, vedem cum pulsează sau se ondulează …

Imaginile statice pot crea uneori iluzii optice precum pulsaţii, ondulări, plutire … Din păcate, uneori pe lângă ameţeli, decodarea eronată poate emite alerte ce se pot finaliza chiar cu atacuri de panică …

În centru albul este mai strălucitor şi mai fierbinte, pe margine este mai rece …

Şi în acest caz este vorba tot de o iluzie optică. Albul din centru este identic cu albul de pe margine, deci are aceeaşi „temperatură” …

Să forţăm puţin limitele sistemului ochi-creier. Priviţi îndelung stereograma de mai jos. Veţi vedea ceva în 3D … 

Nu oricine poate vedea uşor imaginea 3D, este nevoie de antrenament şi perseverenţă … dar merită !

Jocul minţii (1) publicat: 2012-08-27T16:17:49+00:00, actualizat: 2017-01-03T09:08:52+00:00 by România Blog