Impreviziunea – Ajutor sau capcană juridică?

Impreviziunea – Ajutor sau capcană juridică?

Cunoscutul principiu al forţei obligatorii a contractului – pacta sunt servanda – primeşte, în reglementarea noului cod civil, o adevărată lovitură sub centură. Este vorba de aşa-numita teorie a impreviziunii prevăzută cu caracter normativ de art. 1271 NCC.

Astfel, după ce statuează că un contract valabil încheiat “are putere de lege între părţile contractante”, el putându-se modifica “numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege”, codul civil trece la reglementarea impreviziunii ca şi instituţie de natură să atenueze efectele mult prea oneroase ale unui act juridic datorate “unei schimbări excepţionale a împrejurărilor”, de natură a “face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei”.

Înţelegem, din conţinutul întregului art. 1271 NCC, ca legiuitorul a dorit să creeze o normă cu caracter excepţional, care nu se poate aplica atunci când executarea obligaţiilor a devenit “mai oneroasă”, fie datorită “creşterii costurilor executării propriei obligaţii” fie datorită “scăderii valorii contraprestaţiei”. Pentru a putea opera impreviziunea, este necesar ca executarea contractului să fi devenit “excesiv de oneroasă”, astfel încât să se ajungă la o disproporţie evidentă şi injustă  a prestaţiilor.  Criteriile de stabilire a caracterului “excesiv” al onerozităţii actului juridic nu au reprezentat, însă, preocuparea legiuitorului, lăsate fiind la aprecierea instanţei.

Impreviziunea necesita îndeplinirea a 4 condiţii de fond, prevăzute de alin. 3 al art. 1271 NCC:
– Schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului
– Schimbarea împrejurărilor şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului
– Debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi considerat în mod rezonabil că şi-ar fi asumat acest risc.
– Debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.

Ceea ce mă determina să consider aplicarea impreviziunii drept o capcană juridică este exprimarea extrem de generală a legii.  Astfel, pe lângă faptul că judecătorul trebuie să aprecieze de la caz la caz caracterul “excesiv de oneros” al actului, constatăm că e nevoie ca el să determine şi comportarea juridică “rezonabilă” a părţilor. Noţiunea aceasta, deşi des folosită în limbajul juridic şi chiar în tehnica redactării actelor normative, nu este susceptibila în domeniul nostru de un alt înţeles faţă de cel general, rămânând a fi sinonimă cu noţiunea de echilibrat, judicios, convenabil, obişnuit, care se menţine în limitele normale, fără exagerări. Ori, este evident ca pentru a stabili care sunt limitele normale ale unei situaţii juridice intervine  latura umană subiectivă. Ceea ce pentru una dintre părţi va părea obişnuit şi convenabil, va fi pentru cealaltă parte  absolut exagerat şi inacceptabil. Iată, deci, că rolul judecătorului va fi unul deosebit de dificil, lipsit fiind de jaloanele juridice obiective care să-i asigure un minim de confort şi siguranţă în hotărârea pe care o va da. Ca urmare, deşi salutăm  în principiu ideea legiuitorului de a stabili o variantă ajutătoare  pentru situaţiile excepţionale în care se pot afla părţile unui act juridic, nu putem să nu criticam lipsa “detaliilor” normative ale acestei instituţii.

Odată invocată şi dovedită impreviziunea, instanţa poate să dispună fie adaptarea contractului în vederea distrubuţiei echitabile între părţi a pierderilor şi beneficiilor ce rezultă din schimbarea împrejurărilor fie încetarea contractului, stabilind momentul şi condiţiile acestei încetări.

Impreviziunea este reglementată într-o formă specială  sub denumirea generică de “revizuire a condiţiilor şi sarcinilor” şi în materia liberalităţilor. Astfel, dacă din cauza unor “situaţii imprevizibile şi neimputabile beneficiarului” îndeplinirea condiţiilor sau executarea sarcinilor a devenit “extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă” pentru beneficiar, atunci acesta poate cere instanţei revizuirea  condiţiilor sau a sarcinilor. Misiunea judecătorului este şi de această dată extrem de dificilă întrucât, în afara  aprecierii  imprevizibilităţii situaţiilor, a dificultăţii în executarea sarcinii sau a onerozităţii excesive a condiţiilor, el va trebui să  respecte, pe cât posibil, voinţa dispunatorului. Remarcabil este că, în materia actelor juridice cu titlu gratuit, legiuitorul consacra şi posibilitatea revenirii asupra deciziei de revizuire dacă motivele care au determinat-o nu se mai menţin, aspect care, în materia contractelor nu este reglementat.

Autor: DANIELA NEGRILA
Notar Public Coordonator
Birou Notarial Concordia

Impreviziunea – Ajutor sau capcană juridică? publicat: 2012-06-04T18:12:30+00:00, actualizat: 2017-01-03T09:08:53+00:00 by România Blog