Idee de weekend – Sibiu

Despre oraşul Sibiu, pe numele său popular Sibii sau pe cel german Hermannstadt, putem spune că este reşedinţa de judeţ a regiunii cu acelaşi nume, cât şi cel mai mare, mai important şi mai dezvoltat oraş din zonă. Cu o populaţie de aproximativ 470.000 de locuitori, oraşul Sibiu reprezintă atât cel mai important centru economic cât şi cel mai important centru turistic din sudul Transilvaniei.

Pe lângă faptul că dispune de numeroase obiective turistice în interiorul său, Sibiul se bucură şi de o amplasare extrem de bună, fiind aflat la doar 37 de km de staţiunea de iarnă numită Păltiniş, dar şi la 100 km de lacul glaciar Bâlea, unde, pe parcursul iernii, putem vizita şi singurul hotel construit exclusiv din gheaţă de pe teritoriul României.

Municipiul Sibiu reprezintă, a reprezentat şi, probabil, va reprezenta întotdeauna unul dintre cele mai importante şi de ce nu, înfloritoare oraşe de pe teritoriul întregii Transilvanii. Datorită faptului că în 2007, alături de capitala statului cu acelaşi nume, Luxemburg, a fost ales Capitala Culturală a Europei, Sibiul a cunoscut o semnificativă creştere atât din punct de vedere economic cât şi din punct de vedere cultural. În momentul de faţă, Sibiu reprezintă oraşul cu cel mai mare nivel de investiţii străine din România.

În ceea ce priveşte activitatea sa culturală, în Sibiu pot fi regăsite atât Teatrul Naţional Radu Stanca cât şi Filarmonica de Stat Sibiu. De asemenea, tot aici regăsim şi unul dintre puţinele teatre de balet din întreaga ţară: Teatrul de Balet Sibiu.

De menţionat este faptul că în fiecare primăvară, în acest adevărat lăcaş de cultură are loc Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, acesta fiind considerat cel mai mare din sud-estul Europei.

După cum probabil ştiaţi, în municipiul Sibiu există foarte multe centre culturale: Centrul Cultural Municipal, Centrul Cultural Judeţean, Centrul Cultural Friedrich Teutsch, Centrul Cultural Studenţesc, Centrul Cultural German, Centrul Cultural al Academiei Trupelor de Uscat, Centrul Cultural de Poezie şi Dialog Cultural Est-Vest, Asociaţia Scriitorilor, Asociaţia Artiştilor, Asociaţia de prietenie Ille et Vilaine Sibiu etc.

Sibiu

Atât Sibiul cât şi împrejurimile sale reprezintă unele dintre cele mai vizitate zone de pe întreg teritoriul ţării noastre. Să nu uităm că Centrul Istoric al acestuia se află într-o stare mai mult decât remarcabilă, şi că se află în Lista Indicativă a Patrimoniului Mondial UNESCO.

În Sibiu găsim numeroase muzee bogate în tot ceea ce înseamnă colecţii de artă, pictură, istorie, arheologie, istoria tehnologiei şi chiar antropologie.

Fiind amplasat extrem de aproape de Munţii Făgăraşului, Sibiu reprezintă o importantă zonă în ceea ce priveşte turismul pentru drumeţii. Fiind colonizat de saşi, în această regiune a ţării se găsesc cele mai multe biserici fortificate!

Muzeul Bruckental, Muzeul de Etnografie Universală, Muzeul de Istorie Sibiu, Muzeul Astra din Sibiu, Muzeul de Istorie Naturală sau Muzeul de Istorie a Farmaciei din Sibiu nu trebuie să lipsească de pe lista dvs. de obiective de vizitat.

Totuşi, atunci când ne plănuim un sejur ne gândim în primul rând la posibilităţile de cazare în Sibiu, la preţuri şi evident, la calitate. În Sibiu există peste 100 de hoteluri şi pensiuni care mai de care mai cochete, mai elegante şi mai rafinate. Acestea se mulează pe dorinţele şi buzunarul oricui.

În încheiere trebuie să menţionăm şi faptul că un sejur la Sibiu nu va fi uitat foarte curând. Se spune că fiecare dintre noi ar trebui să meargă cel puţin o dată în acest minunat oraş. Experienţa, după cum probabil ştiţi, va fi una de neuitat!



Idee de weekend – Sibiu publicat: 2022-01-06T08:02:25+03:00, actualizat: 2022-01-06T10:09:59+03:00 by România Blog