Excursie pe Transfăgărăşan

Dacă tot mai e aşa puţin din această vară, în weekend am plănuit cu prietenii o excursie pe Transfăgărăşan pentru puţină relaxare de sfârşit de săptămână. Am stabilit traseul, am făcut repede cumpărăturile necesare de bază, ne-am urcat în maşină şi am plecat.

Prima oprire a fost în localitatea Cârţişoara, la baza Transfăgărăşanului de partea Sibiului unde am şi poposit peste noapte la una din pensiunile aflate pe marginea şoselei principale.

Nu pot spune că nu mi-a plăcut, condiţiile au fost excelente, dar am impresia că într-o zonă aşa de frumoasă nu se pune mai mult accent pe turism şi infrastructură. Primul minus pe care îl acord acestei localităţi este că nu a atras un investitor care să construiscă un supermarket în apropiere, pur şi simplu în zonă nu ai de unde să te aprovizionezi cu alimente, băuturi proaspete sau alte necesităţi.

În cea de-a doua zi, am continuat traseul, am urcat pe Transfăgărăşan, bară la bară în apropierea lacului Bâlea deoarece lipsa locurilor de parcare şi-a pus bine amprenta în zonă, iar spre seară am hotorât să poposim în localitatea Arefu, tot la o pensiune. Şi aici s-a simţit lipsa magazinelor, dar măcar aici era un non-stop, însă preţurile au fost pe măsură.

În ultima zi, în drum spre casă, am continuat drumul pe la Curtea de Argeş, după care am traversat Oltul prin zona turistică Calimanesti-Caciulata, unde pot spune că am rămas cu gura căscata, nemaifiind vreodată prin zonă şi văzând ce frumos e amenajată această staţiune. Drumul în zonă este foarte bun, sunt multe hoteluri frumoase, ştranduri, parcuri, am simţit un aer foarte fresh în zonă şi mi-a părut foarte rău că eram la finalul excursiei şi nu pot să poposesc o noapte la Călimăneşti.

Cred că o să mai fac vara aceasta o mică excursie prin această zonă, mai ales că şi preţurile de cazare sunt foarte, foarte mici în raport cu condiţiile acordate şi obiectivele turistice pe care le oferă zona.

Excursie pe Transfăgărăşan publicat: 2013-08-16T17:39:25+00:00, actualizat: 2017-01-03T09:08:51+00:00 by România Blog